Despre încredere

Consider încrederea a fi fundația a tot ceea ce facem. Are o forță de tracțiune foarte puternică datorită impactului pe care îl are asupra celorlalte abilități ale noastre. Încrederea scăzută poate duce nu doar la confuzie și letargie ci și la deprimare. Pe termen lung, efectul neîncrederii se va simți din ce în ce mai acut în toate zonele vieții noastre și în rezultatele acțiunilor noastre. Atunci  întrebarea este ce se poate face în această privință? Haideți să vedem.

Societatea a evoluat într-un ritm deosebit de alert iar procesele noastre interioare- psihice, emoționale și spirituale- din păcate încă încearcă să se adapteze la acest ritm. Corpul uman are anumite necesități, incompatibile cu mersul curent al societății și a unei zile clasice. Trupul nostru nu este făcut să petreacă 8 ore pe un scaun la lucru, să mănânce pe fugă, să lupte cu traficul și să accepte obligații care sunt împotriva sufletului său. Omul a fost zămislit să creeze, să se manifeste autentic, să inoveze, să iubească și să fie conectat cu ceea ce îl înconjoară. Cu toate astea, ne adaptăm cum putem condițiilor cărora suntem supuși. În pofida adaptabilității umane destul de avansate, greutatea incongruenței interior-exterior este mare. La această incongruență se mai adaugă și analfabetismul cunoașterii interioare și a proceselor noastre interne. Ceea ce rezultă în multă anxietate, frică și neîncredere.

Neîncrederea este un produs fals al societății, nu al omului. Când suntem aliniați cu ceea ce ne face bine zilnic, cu pasiunile și creativitatea noastră inerente, nu poate exista neîncredere. Atunci când vom fi autentici și reali în manifestările noastre, atunci ne vom apropia mai mult de încredere. Nu putem fi neîncrezători și complet autentici în același timp. Idealist și poetic vorbind, iubirea, voința și efortul sunt vaccinurile pentru neîncredere. Pe o nota mai pragmatică, încrederea este o abilitate care poate fi construită în timp cu toate că este croită pentru fiecare dintre noi în parte. Nu există niciun mod universal de a pune cărămizile încrederii. Deși nu există o ruta prestabilita universală, fiecare având de confruntat condiționări diferite, există câteva masuri de luat în considerare. Este o virtute care poate fi interiorizată înfruntând propriile condiții și propriile frici urmărind o anumită rețetă:

  • Înfruntarea limitelor- Limitele sunt himerele cu care ne înfruntăm zilnic. Sunt acele frici de care ne este frică să ne atingem. După ce identificăm fricile, următorul pas este să le depășim. De fiecare dată când depășim o frică, fie ea minusculă sau nu, încrederea noastră crește direct proporțional cu riscul pe care credem că ni l-am asumat.
  • Practicarea pasiunilor- Pasiunile sunt cuibul creativității. Sunt modul prin care putem scăpa de minte și ne putem pierde în ceea ce facem. Starea aceea de cursivitate provoacă nu doar o eficiență mare ci și o bucurie exponențială pentru că iubim activitatea. Creierul absoarbe experiența și aruncă înapoi în exterior fericire și încredere că suntem capabili să facem ceva atât de profund.
  • Exersarea creativității- Creativitatea este procesul prin care ne demonstrăm că suntem abili de a crea ceva frumos din neant. Aspect ce provoacă necontenită încredere pentru că ne exteriorizăm sufletul și abilitățile. Creativitatea este strâns legată de pasiune. Însă, o putem aduna și din alte locuri, precum o conversație, un sport sau simple gesturi.
  • Încercarea de lucruri noi- Activitățile noi creează noi legături neuronale și ne propulsează încrederea prin dovada pe care ne-o oferim că putem face față situațiilor neașteptate. De asemenea, activitățile noi pot fi îmbinate cu puțină complexitate sau exerciții fizice pentru a plusa sentimentul de fericire și mulțumire.
  • Organizarea- Organizarea oferă încredere prin precizia și concentrarea cu care ne privim propria viață. Ne arătăm nouă înșine că merităm și că suntem oameni serioși în ceea ce privește evoluția noastră. O organizare bună reprezintă de asemenea mai mult spațiu pentru alte acțiuni și pasiuni care pot crea în felul lor încredere.
  • Rutina- Rutina este strâns legată de organizare. Diferența principală stă în prioritate. Rutina are nevoie de organizare, organizarea nu are nevoie de rutină. O rutină zilnică sănătoasă contribuie la respectul pe care îl avem pentru noi și la seriozitatea pe care o arătăm dezvoltării noastre. Asumarea unei rutine zilnice clare, va construi o cantitate de încredere semnificativă.
  • Echilibru în cele 10 zone ale vieții- Cele 10 zone sunt: Sănătate, Carieră, Profesie, Relaxare, Bani, Hobby, Prieteni, Familie, Dezvoltare personală și Dezvoltare spirituală. Un dezechilibru în una din aceste zone va provoca o neîncredere resimțită subtil de persoană. Când toate aceste aspecte sunt aliniate, omul este integrat și încrezător. Voi diseca toate aceste zone în alte articole pentru a le înțelege mai precis.

Cu toate că societatea a creat un sistem nemilos care seceră spiritul uman, modul în care noi răspundem este responsabilitatea noastră. Încrederea este fundamentul iubirii față de noi înșine și demonstrația respectului interior. Este necesar sa o cultivăm și să o dezvoltăm pentru binele nostru și a celor din jur.

Leave a comment