Cum naiba se navighează viața asta fără compas?

Din păcate viața nu vine cu instrucțiuni. Din fericire vine cu lecții și cu abilitatea de a ne alege calea conștient.

Fiecare dintre noi se regăsește în acest moment într-o anumită circumstanță mai plăcută sau nu. În funcție de starea interioară pe care o avem luăm decizii benefice și înspre avansarea vieții noastre sau vicioase care ne îndepărtează de scopul nostru. Fiecare început de zi vine și cu alegerea de face ceea ce ne place sau nu. Deși ne avântăm stoic de dimineață și suntem responsabili, doar gândul că avem de înfruntat aceleași lucruri ne doboară. În opoziție cu starea de bine că ne putem bucura de zi inconștient sau măcar să fie un proces logic, conștient. O serie de emoții negative sau obișnuințele mentale negative sunt simbolul unei incongruențe interioare. Atunci când nu trăim energizați și vitalizați viața ne șoptește că ceva lipsește. Este felul ei timid de a spune că schimbarea este necesară altfel vom continua să repetam aceleași cicluri neplăcute. Acel ceva este în general compasul nostru interior personal care ne transmite coordonatele destinației noastre. Însă, cum știm încotro mergem dacă acel compas interior este învechit sau amețit?

Există o opinie extinsă la noi în societate care spune că pentru a face ceea ce ne dictează sufletul avem nevoie de ceva extern. Ceea ce suntem și ceea ce devenim pur și simplu nu este suficient. Criticii mereu vor adăuga la speranțele și dorințele lor un imens și răspicat “DAR”. Cei care se vor obișnui să pună acest cuvânt în fața dorințelor lor profunde vor rămâne doar cu el. Mereu se vor întreba „dar cum voi putea eu să îmi deschid afacerea când am fost angajat toată viața?” sau „ dar cum să am eu banii necesari de investit dacă am o familie de hrănit?”. Nu mă înțelegeți greșit, există un spectru aici. Anumite circumstanțe privite obiectiv pot fi un impediment fără doar și poate. Însă, gândiți-vă în felul următor, crezând cu toată ființa în nu se poate, realitatea vă va oferi exact acea imposibilitate. Sperând că totuși se poate, cel puțin lăsați posibilitățile deschise. Atunci când încetăm să ne mai raportăm la exterior și la impedimente și devenim conștienți de oportunități, doar atunci vom înainta.

Vechiul mod de operare trebuie schimbat. Niciodată nu se poate crea un viitor frumos și diferit cu aceleași gânduri care v-au ajutat să creați prezentul. Porniți de la cine sunteți, ce vreți de la voi și încotro vreți să vă îndreptați. Chiar acum, opriți-vă din citit un moment și luați o coală de hârtie. Faceți trei rubrici. Una cu cine sunteți, alta cu cine vreți să deveniți și o ultimă cu direcția în care vreți să vă îndreptați. Direcția profesională, sentimentală, personală sau oricare altă arie unde simțiți nevoia de schimbare. Circumstanțele exterioare se vor schimba doar atunci când compasul interior funcționează optim. Scrieți zilnic și dezbateți cu voi înșivă cine sunteți. Cu un compas interior bun putem naviga oceanul vieții cu o ușurința la care nici noi nu ne-am aștepta.

Deci cum oare putem neviga viața? Asigurându-ne că ne cunoaștem suficient de bine încât nu mai putem fi surprinși de orice. Toată lumea începe de la haosul interior și de la dubii profunde legate de ce ar putea să facă pentru a-și schimba condiția. Diferența principală dintre cei care reușesc și cei care nu este înțelegerea că interiorul va fi cel care va schimba circumstanțele.

Leave a comment